În practică, administratorul unei societăţi cu răspundere limitată se poate confrunta cu refuzul sau pasivitatea asociaţilor care, deşi au fost notificaţi cu privire la renunţarea sa la mandat, nu întreprind demersurile necesare pentru înregistrarea încetării acestei calităţi în registrul comerţului. Dificultatea persistă uneori chiar şi atunci când demisia a fost depusă la oficiul registrului comerţului, printr-o cerere de depunere şi/sau menţionare acte, însă administratorul continuă să figureze în evidenţele registrului ca reprezentant al societăţii.
Din punct de vedere juridic, trebuie distins între încetarea mandatului în raporturile dintre administrator şi societate şi opozabilitatea acestei încetări faţă de terţi. Renunţarea la mandat reprezintă un act unilateral, care se notifică societăţii şi a cărui eficacitate nu este condiţionată de acceptarea asociaţilor. Pasivitatea acestora nu poate, prin ea însăşi, să oblige administratorul să îşi păstreze funcţia.
Această distincţie se regăseşte şi în considerentele Deciziei nr. 45 din 11 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cadrul acestei Decizii, instanţa supremă a reţinut aplicabilitatea art. 2034 alin. (1) Cod civil şi a delimitat renunţarea la mandat, care exprimă voinţa administratorului, de revocare, care aparţine societăţii, prin hotărârea adunării generale a asociaţilor. Înalta Curte a subliniat că renunţarea produce efecte chiar în lipsa acceptării de către celelalte părţi, fiind necesară realizarea de îndată a opozabilităţii faţă de terţi.
Prin urmare, demersul administratorului nu se încheie cu notificarea demisiei sau cu simpla depunere a înscrisului la registrul comerţului. Este necesară verificarea înregistrării efective a încetării calităţii sale şi, dacă aceasta nu a fost operată, solicitarea expresă a efectuării menţiunii corespunzătoare. Problema practică priveşte, aşadar, mijloacele prin care administratorul poate obţine, în lipsa cooperării asociaţilor, publicitatea încetării mandatului şi opozabilitatea acesteia faţă de terţi, inclusiv faţă de organele fiscale.
În cazul pasivităţii asociaţilor, administratorul demisionar ar putea introduce, în contradictoriu cu societatea, o acţiune prin care să solicite constatarea încetării mandatului prin renunţare unilaterală şi dispunerea înregistrării menţiunii corespunzătoare în registrul comerţului. Admisibilitatea unei asemenea cereri trebuie analizată inclusiv prin raportare la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, prevăzut de art. 35 Cod de Procedură civilă.
Practica judiciară a cunoscut însă soluţii diferite. Prin hotărârea nr. 422/2009 a Tribunalului Vrancea s-a constatat încetarea calităţii de administrator şi s-a dispus radierea menţiunii din registrul comerţului, fiind totodată pusă în vedere asociaţilor desemnarea unui nou administrator.
În schimb, în Decizia nr. 126/2019 a Curţii de Apel Galaţi, cererea de radiere întemeiată pe art. 25 din Legea nr. 26/1990 a fost respinsă, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile procedurii speciale invocate. Speţa ilustrează importanţa alegerii temeiului juridic: încetarea mandatului prin demisie şi radierea unei înregistrări păgubitoare nu se confundă.
Prin urmare, sesizarea instanţei constituie un remediu juridic posibil, a cărui admisibilitate şi temeinicie se apreciază în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, fără ca admiterea cererii să poată fi prezumată. De asemenea, hotărârea judecătorească nu poate fi asimilată, de plano, unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor. Formularea capetelor de cerere şi stabilirea temeiurilor juridice trebuie să urmărească atât constatarea încetării raportului de mandat, cât şi realizarea publicităţii legale corespunzătoare, cu respectarea condiţiilor procedurale aplicabile şi luarea în considerare a orientărilor jurisprudenţiale relevante.
(Articol susţinut de avocat.ro)
Medikatv.ro
